BUCHAREST, 2 mai 2022
Sectorul IT&C a revenit în fruntea topului domeniilor din care provin firmele care au închiriat spații de birouri în primul trimestru din 2022. În 2021, pe primul loc s-a situat sectorul Medical – Farma, cu 16,9%, urmat de IT&C cu 16,7%. În 2022, sectorul Medical-Farma nu mai intră în Top 5 domenii de activitate din care provin cererile noi de spații, cumulând doar un procent de 2% din piața spațiilor închiriate.
În primul trimestru din 2022, companiile din IT&C au închiriat cele mai multe spații de birouri de clasă A pentru angajații lor, respectiv o pondere de 32% din totalul spațiilor, la nivelul Bucureștiului și de 93,6%, la nivelul pieței de birouri a orașelor secundare, precum Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și Sibiu.
În București, au ales spații noi de birouri companiile EveryMatrix, Expleo, CEGEKA, Instore Power Provider, NXP, Softbinator Technologies, Huawei, Flowx, K2 View, Bachman, S&T, Docaposte, RINF Outsourcing Solutions, în primele trei luni din 2022.
În Iași, au închiriat birouri de clasă A companiile Microsoft și Visma Software, în Timișoara vor deschide noi centre Vodafone și Toluna, iar în Cluj-Napoca se extinde grupul HTEC.
“După ridicarea stării de alertă și reducerea riscului pandemic, a crescut numărul tranzacțiilor de new demand – de spații noi de birouri. Cele mai active au fost companiile din IT&C, care s-au orientat în principal către clădiri de birouri de clasă A, recent date în folosință sau care se vor livra în acest an, care respectă standardele ESG (Environmental, Social, Governance) și asigură facilități specifice industriei IT&C. Și în prima lună din trimestrul doi, cele mai multe companii care își caută spații de birouri sunt tot din domeniul IT&C, ceea ne face să estimăm că acest trend se va menține și în perioada următoare“, declară Nicolae Ciobanu, Managing Partner- Head of Advisory al Fortim T.A., membră a Alianței BNP Paribas Real Estate.
Locurile doi și trei din topul domeniilor de activitate sunt Professional Services (23%) și FMCG (15%) (Fast-Moving Consumer Goods), două segmente de piață impulsionate și ele de renunțarea la restricțiile anti-Covid.
TOPUL SUPRAFEȚELOR DE BIROURI ÎNCHIRIATE DE COMPANII, PE DOMENII DE ACTIVITATE
| IT & C | 32% |
| Professional Services | 23% |
| FMCG | 15% |
| Manufacturi/Industrial/Energy | 11% |
| Public | 4% |
| Financial Sector | 3% |
| Medical & Pharma | 2% |
| Other areas | 9% |

Ce fel de spații preferă companiile din IT&C
În București, companiile din IT&C s-au orientat către clădirile de birouri de clasă A, un procent covârșitor, de 91% din suprafața totală închiriată fiind de spații de clasă A.
Pe locul doi, cu 5% din preferințe, s-au situat spațiile de birouri din vile și pe locul trei, cu 4% din total, spațiile de birouri din clădiri de clasă B sau C.
Și în orașele secundare, companiile de IT&C au ales în principal clădiri de birouri de clasă A, de la începutul anului.
În România, 270.000 de angajați sunt susținuți de industria de software și servicii IT&C, potrivit unui studiu prezentat de asociația patronală ANIS și realizat de compania Roland Berger, la începutul acestui an.
Potrivit aceluiași studiu, în România, industria de software și servicii IT&C a avut cel mai mare ritm de creștere a numărului de angajați, în ultimii cinci ani, de circa 10.000 angajați pe an.
Despre Fortim Trusted Advisors, membră a Alianţei BNP Paribas Real Estate
Fortim Trusted Advisors, membră a Alianței BNP Paribas Real Estate în România, este o companie de consultanță imobiliară fondată în anul 2002 și din decembrie 2020 este controlată de către Costin Nistor, Bogdan Cange și Nicolae Ciobanu. Compania oferă servicii de consultanță imobiliară pe segmentul de birouri, retail, industrial & logistică, evaluări, capital markets, research, dar și servicii de Property Management și Project Management. Pe zona de Property Management compania are in administrare peste 115.000 mp de spatii de birouri, retail și spații industriale. Printre cei mai importanți clienți recurenți ai Fortim Trusted Advisors se numără Morgan Stanley, Add Value Management, Indotek, Kesz și First Property Asset Management. De asemenea, pe segmentul de birouri compania s-a ocupat de tranzacționarea de spații pentru Reckit Benkiser, Renault, Fortech, Grohe, Credius, OLX Group, Multinode Network, AHI Carrier, AVL, UMT Software, Future Electronics, The Home sau Bioderma.

