Studiu FORTIM: TOP ȚĂRI INVESTITORI în imobiliare, în România

martie 15, 2022by fortadmin

BUCUREȘTI, 15 martie 2022

Austria se află pe primul loc în topul investitorilor care au ales proprietăți imobiliare comerciale în România anul trecut, cu circa o treime din achiziții, conform Fortim, membră a Alianței BNP Paribas Real Estate. Pe locurile doi și trei se află Cehia și Ungaria.

În 2021, companiile austriece au cumpărat active imobiliare  – birouri și spații de retail în valoare totală de 323 milioane de euro, pe locul doi fiind investitorii din Cehia, cu un total de 173 milioane de euro și pe locul trei cei din Ungaria, cu 150 milioane de euro. În primele luni ale acestui an, investitorii cehi și maghiari au rămas în top.

Tranzacțiile cu active comerciale din România au fost de 919,45 milioane de euro, în 2021, ceea ce reprezintă locul trei istoric (după maximum de 1.038 mil în 2008 și 1.006 milioane în 2018). La nivelul Uniunii Europene, în 2021, investițiile în proprietăți imobiliare comerciale au crescut cu 15%, față de anul anterior, ajungând la 270 miliarde euro, atingând astfel un nivel ante-pandemie.

Atât în România, cât și la nivelul întregii Uniuni Europene, se constată creșterea activității investitorilor autohtoni și regionali, în detrimentul celor din Orientul Mijlociu, Asia și Pacific care nu mai sunt la fel de activi (pe fondul pandemiei). Investitorii din Orientul Mijlociu, Asia și Pacific au reprezentat doar 8% în România, comparativ cu 20% în 2019 ante-pandemie.  La nivelul Uniunii Europene, investițiile din aceste regiuni au scăzut de asemenea la 15% din total, în 2021, față de 22%, cât au reprezentat în 2019“, declară Bogdan Cange, Managing Partner – Business Development, al Fortim T.A., membră a Alianței BNP Paribas Real Estate.

În 2021, au crescut puternic ca volum investițiile imobiliare din țări apropiate României, din Europa Centrală și de Est, respectiv Cehia (care au totalizat 173 milioane euro) și Ungaria (150 milioane euro).

Pe locul doi se află investitorii din Cehia, cel mai mare merit avându-l fondurile aduse de investitorul ceh CTP, specializat în spații industriale. CTP și-a dezvoltat lanțul de parcuri industriale din România, alocând țării noastre 33% din totalul fondurilor de extindere în 2021. Astfel, CTP a cumpărat portofoliile Zacaria și Helios Phoenix – Olympian Park, precum și depozitele Mobexpert din Târgu Mureș. Datorită acestui investitor, segmentul achizițiilor de spații industriale a crescut în România de la 65 milioane de euro, în 2020, la 284 milioane, în 2021. Și în acest an, CTP se uită să achiziționeze spații industriale la standarde înalte, gata pentru operare.

Ca noutate, pentru 2022, un alt fond de investiții din Cehia analizează dezvoltarea unui proiect nou, de câteva zeci de mii de mp birouri în București, în zona centrală.

Investitorii din Ungaria se află pe locul trei ca pondere din totalul investițiilor imobiliare și au ca țintă segmentele rezidențial și spații de birouri, fiind din ce în ce mai activi. Anul trecut, Adventum, din Ungaria a preluat cu circa 150 milioane euro proiectul Hermes Business Campus, din București.

Un alt exemplu este compania Kesz care în România a pornit ca o companie de construcții, dar care a dezvoltat o clădire de birouri în Cluj-Napoca, Hexagon Offices, cu o suprafață închiriabilă de 21.600 mp, complet închiriată din decembrie 2019 și până în octombrie 2021, pe timp de pandemie. Fortim a fost mandatat ca si consultant în închirierea proiectului. Anul trecut, Kesz a intrat și pe piața imobiliară din București, cumpărând un teren în zona Străulești – Petrom City,  pe care va dezvolta un cartier rezidențial.

Pe locul patru în top se află investitorii autohtoni. Companii cu acționariat românesc au achiziționat active imobiliare care au totalizat 119,55 milioane de euro. Printre marii investitori români care au rivalizat cu investitorii străini se numără Dedeman și compania One United Properties.

 

Investițiile imobiliare în Europa 

Investițiile imobiliare străine au fost afectate de răspândirea virusului în Europa, în primul rând ca derulare în timp. În primăvara anului 2020, majoritatea investitorilor străini și-au amânat tranzacțiile în curs până când Europa va fi redeschisă. Pe parcursul celor douăsprezece luni până în T1 2021, investițiile străine au scăzut (-38% față de T1 2020), dar apoi situația s-a îmbunătățit în restul anului 2021.

Investițiile transfrontaliere între țările europene au fost mai puțin afectate, deoarece acordurile din apropiere au fost mai ușor de realizat în timpul lockdown-urilor, potrivit unui studiu realizat la nivelul Alianței BNP Paribas Real Estate, din care face parte și Fortim. Per total, investițiile transfrontaliere între țările europene au crescut cu 7% în 2021, față de 2020.

În schimb, investițiile de pe alte continente au fost puternic afectate de criză. Dar perioada post-criză pare să difere de la un continent la altul.

Investitorii americani au fost mai interesați de piața europeană în 2021. Cu aproape 42 de miliarde de euro cheltuite de-a lungul anului, investițiile americane au revenit la nivelurile de dinainte de criză. Pe de altă parte, investitorii din Asia Pacific și Orientul Mijlociu nu par să fie la fel de activi în investițiile lor europene.

După cum s-a observat încă din 2009, reducerea tranzacțiilor transfrontaliere în Europa a fost oarecum compensată de investițiile interne în timpul pandemiei (graficul alăturat). Dar, pe măsură ce restricțiile s-au relaxat, investițiile străine au fost reluate mult mai puternic decât se așteptau, potrivit aceluiași studiu realizat de Alianța BNP Paribas Real Estate.

 

Despre Fortim Trusted Advisors, membră a Alianţei BNP Paribas Real Estate 

Fortim Trusted Advisors, membră a Alianței BNP Paribas Real Estate în România, este o companie de consultanță imobiliară fondată în anul 2002 și din decembrie 2020 este controlată de către Costin Nistor, Bogdan Cange și Nicolae Ciobanu. Compania oferă servicii de consultanță imobiliară pe segmentul de birouri, retail, industrial & logistică, evaluări, capital markets, research, dar și servicii de Property Management și Project Management. Pe zona de Property Management compania are in administrare peste 115.000 mp de spatii de birouri, retail și spații industriale. Printre cei mai importanți clienți recurenți ai Fortim Trusted Advisors se numără Morgan Stanley, Add Value Management, Indotek, Kesz și First Property Asset Management. De asemenea, pe segmentul de birouri compania s-a ocupat de tranzacționarea de spații pentru Reckit Benkiser, Renault, Fortech, Grohe, Credius, OLX Group, Multinode Network, AHI Carrier, AVL,UMT Software, Future Electronics, The Home sau Bioderma.

 

Contact:

Maria Neda,

Deputy Head PR & Research

+40730552211, +40757114659

FORTIM TRUSTED ADVISORS SA

America House, West Wing, 2nd   floor,

4-8 Nicolae Titulescu Blvd., Bucharest, 011141, Romania

Tel: +021 312 7000
Mobile: +40757114659
[email protected]
www.fortim.ro
Do not print this document until it is necessary, consider the environment.