În primele cinci cele mai puternice piețe rezidențiale din afara Capitalei (Timișoara, Iași, Brașov, Cluj-Napoca și Constanța) se realizează doar 63% din numărul total al tranzacțiilor din București.
Piața rezidențială din București rămâne cea mai puternică din România, cu un total de 3.388 de locuințe individuale tranzacționate în luna mai 2025. În celelalte cinci mari orașe din țară, care au înregistrat cele mai multe vânzări în aceeași lună, s-au tranzacționat, cumulat, 2.145 de locuințe, potrivit unei analize realizate de Fortim Trusted Advisors, membră a Alianței BNP Paribas Real Estate. Este important de menționat că înregistrarea tranzacțiilor în cartea funciară reflectă, de regulă, vânzări negociate în lunile anterioare.
Pe primul loc în topul orașelor din afara Capitalei se află Timișoara, urmată de Iași, pe poziția a doua, și Brașov, pe locul al treilea, potrivit primului raport pe orașe realizat de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
În clasamentul județelor, și Timișul conduce detașat, urmat de Cluj, pe locul al doilea, și Constanța, care ocupă poziția a treia.
“Bucureștiul și Timișoara se numără printre cele mai dinamice piețe rezidențiale din România în acest moment, beneficiind de prețuri medii încă competitive, mai scăzute comparativ cu orașe precum Cluj-Napoca și Brașov. Capitala are avantajul unei puteri de cumpărare ridicate, cea mai mare din țară, precum și un interes crescut din partea investitorilor, cu peste 15.000 de locuințe noi aflate în dezvoltare“, declară Costin Nistor, Managing Director la Fortim Trusted Advisors, membră în Alianța BNP Paribas Real Estate.


În județul Timiș se cumpără cel mai mult prin credit ipotecar
Timișorenii au achiziționat aproximativ 75% dintre locuințe prin credite ipotecare, conform datelor furnizate de ANCPI și analizate de Fortim Trusted Advisors. Doar 25% dintre tranzacțiile imobiliare din județul Timiș au fost achitate integral în numerar în luna mai 2025.
Pe locul doi în topul județelor cu cea mai mare pondere a achizițiilor finanțate prin credit se află Brașovul, cu 71%, urmat îndeaproape de județul Cluj, aflat pe poziția a treia. La polul opus, cea mai mare pondere a tranzacțiilor realizate cu bani cash se înregistrează în județul Iași, unde 44% dintre locuințe au fost cumpărate fără finanțare bancară.
În București, procentul cumpărătorilor care achiziționează locuințe cu bani cash a ajuns la 39%, în scădere față de anii anteriori. Trendul este de scădere a numărului micilor investitori, care cumpără apartamente cu cash. În 2022, peste 50% dintre tranzacții erau realizate fără finanțare bancară, însă această pondere a înregistrat un declin constant în ultimii ani.

Despre Fortim Trusted Advisors, membră în Alianța BNP Paribas Real Estate
Fortim Trusted Advisors, membră în Alianța BNP Paribas Real Estate, este o companie de consultanță imobiliară fondată în anul 2002 și din decembrie 2020 este controlată de către Costin Nistor, Bogdan Cange și Nicolae Ciobanu. Compania oferă servicii de consultanță imobiliară pe segmentele de birouri, retail, industrial & logistică, evaluări, capital market, research, rezidențial dar și servicii de Property Management și Project Management. Pe zona de Property Management compania are in administrare peste 110.000 mp de spatii de birouri. Printre cei mai importanți clienți recurenți ai Fortim Trusted Advisors se numără Morgan Stanley, Add Value Management, Kesz și First Property Asset Management. De asemenea, pe segmentul de birouri compania s-a ocupat de tranzacționarea de spații pentru Orange, Reckit Benkiser, Renault, Fortech, Grohe, Credius, OLX Group, Multinode Network, AHI Carrier, AVL, UMT Software, Future Electronics, The Home, CTP sau Bioderma. Fortim Trusted Advisors oferă servicii de vânzare, evaluare, bugetare, cercetare de piață, branding și marketing pentru sectorul rezidențial, Corallis fiind un exemplu de proiect rezidențial pentru care furnizează consultanță completă.

